Conducerea societatii Enel Distributie Dobrogea - UTR Tulcea continua sa actioneze pentru remedierea problemelor aparute la reteaua de furnizare a energiei electrice din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile.
Potrivit directorului din cadrul societatii, Aurel Moldoveanu, cinci echipe actioneaza in toate zonele unde se inregistreaza intreruperi in alimentarea cu electricitate, numarul localitatilor care nu beneficiaza in prezent de energie electrica neputand fi insa precizat.
'Din pacate, acum remediem deficientele dintr-o zona, dar apar in alta zona, asa ca este foarte greu sa mentionam numarul localitatilor fara energie. Noi incercam insa ca in aceasta seara sa remediem toate defectiunile aparute', a declarat directorul Moldoveanu.
El a mai spus ca vineri tulcenii din localitatea Carjelari au din nou electricitate dupa trei zile in care furnizarea acesteia a fost sistata. 'Din pacate in continuare avem cinci stalpi rupti si nu putem trece la remedierea problemelor din cauza conditiilor meteo', a precizat reprezentantul Enel Distributie Dobrogea - UTR Tulcea.